Echipa

Oferta de colaborare

Inchiriere scaun Ceram King Art

La două ture închiriate îți garantăm acces permanent la întregul cabinet și o reducere substanțială la preț! Poți lucra singur sau poți închiria împreună cu un prieten. Astfel îți poți face programul de Luni până Duminică după bunul tău plac!

Avem cabinete disponibile pentru medicii care sunt interesați să colaboreze cu noi! Prin închirierea unei ture, ai acces de Luni până Duminică într-unul din cabinete împărțind orele de lucru cu un alt doctor. Ai acces la echipamentul clinicii și la toate facilitațile din incintă.

Inchiriere tura Ceram King Art

Galerie foto

Despre noi

Mediul de lucru îți asigură autonomie completă, iar în cabinetul tău tu faci regulile! Știm că fiecare doctor are propriul fel de a își trata pacienții și știm că asta vă face mai buni decât alții. Într-o perioadă în care pacienții așteaptă servicii din ce în ce mai bune, doctorii trebuie să găsească variantele pentru a-i mulțumi. La noi aveți ocazia să vă puneți imaginația la încercare și vă formați pacienții.

Partenerii sunt cei care ne ajută să păstrăm un standard înalt pentru serviciile oferite. Laboratorul de tehnică dentară din cadrul clinicii vă oferă un atu în plus: viteză. Veți prelua lucrările imediat ce sunt gata, veți discuta direct cu tehnicienii și veți învăța unii de la ceilalți. La cerere, vă putem asigura și alte servicii, precum igienizarea cabinetelor.

Echipamentul este de cea mai înaltă calitate! Uniturile sunt fabricate în Germania de către Kavo, unul din cei mai cunoscuți producători din domeniu. Kavo este lider între producătorii de echipamente stomatologice de mai bine de 100 de ani și s-a dovedit a fi un partener de încredere pentru noi. Tot echipamentul necesar pentru desfășurarea activității este disponibil în clinică și fiecare medic îl poate utiliza.

Managementul nu există! Suntem o familie și credem cu tărie că vom avea o colaborare bazată pe încredere, respect și responsabilitate, bineînțeles respectând și normele legale. Acestea sunt valorile pe care le promovăm și de care am dat dovadă cu toți partenerii noștri. Încercăm să ținem discuțiile administrative la minim astfel încât să vă simțiți ca acasă.

Contact

Pentru colaborare ne poți contacta direct la adresa de email: colaborare@ceramking.ro sau la numărul de tel. 0728.003.709 ori prin formularul de mai jos.

    Nume și prenume (necesar)

    Adresa de email (necesar)

    Telefon (necesar)

    Observații (opțional)